Furnizorii ilegali Ramen ai Tokyo după război

Când Japonia sa predat în cel de-al doilea război mondial, țara se afla într-o stare de ruină. Bombardierele din Statele Unite fie au distrus sau au deteriorat peste două milioane de clădiri, provocând o serie de hoarde de cetățeni japonezi flămând să se bazeze din ce în ce mai mult pe piețele negre pentru alimente. În cadrul acestor piețe negre urbane întinse, ramenul a devenit o parte esențială a bucătăriei japoneze.

Ramen a fost pentru prima dată introdus în Japonia de imigranți chinezi la sfârșitul secolului XIX, în conformitate cu Japonia trimestrial, și inițial a constat din fidea în bulion topped cu carne de porc în stil chinezesc. În decembrie 1945, Japonia a înregistrat cel mai grav recoltă de orez în 42 de ani. În combinație cu pierderea agriculturii din coloniile sale din timpul războiului din China și Taiwan, a redus drastic producția de orez - așa a devenit un castron de taitei de grâu proeminență în cultura orezului din Japonia.

După înfrângerea Japoniei în război, militarii americani au ocupat țara între anii 1945 și 1952. În fața acestui deficit alimentar, americanii au început să importe cantități masive de grâu în Japonia. Din 1948 până în 1951, consumul de pâine în Japonia a crescut de la 262121 tone la 611.784 tone. Dar, și grâul și-a găsit drumul în ramen, pe care majoritatea japonezilor i-au mâncat pe vânzătorii de alimente de pe piața neagră. Piețele negre au existat în Japonia în timpul războiului. Cu toate acestea, ele au devenit tot mai esențiale în ultimii ani ai războiului și pe parcursul acestei perioade de ocupație. Cu sistemul guvernamental de distribuție a alimentelor, care a durat 20 de zile în urmă, mulți oameni depind de piețele negre pentru supraviețuire.

Piața neagră din Shinbashi, Tokyo, în 1946. Domeniul public

Până în octombrie 1945, în Tokyo au existat 45 000 de tarabe de piață neagră. Orașul găzduia, de asemenea, cea mai faimoasă piață neagră din Japonia, Ameyokocho. Situat sub o linie de tren activă în centrul orașului, a fost ambalat cu tarabe în aer liber care vându totul, de la bomboane la rame și îmbrăcăminte. În acest mediu plin de viață, vânzătorii și-au anunțat prezența cu un sunet distinctiv charumera flute și ramen soldat de la Yatai, un coș de alimente cu roți umplut cu sertare care conțin fidea, felii de porc și garnituri, alături de vase de supă de fierbere și apă. Prețurile au fost, de asemenea, scăzute din cauza abundenței de grâu american și untură.

La acea vreme, a rămas ilegal să cumpere sau să vândă alimente pentru restaurante în această perioadă de ocupație. Acest lucru se datorează faptului că americanii au menținut interdicția japonezilor de a-și vinde produsele alimentare în aer liber, care a fost pusă în aplicare de guvernul japonez pentru a controla raționalizarea. Deci, făina de ramen a fost deviată în secret de companiile de frezat de făină pe piețele negre, unde aproape 90 la sută din stâlpii de stradă erau sub controlul yakuza, care a extorcat vânzătorii pentru protecția banilor. Mii de vânzători de rame au fost arestați în timpul ocupației.

Un polițist confiscă bunurile în 1949. Domeniul public

Dar, până în 1950, guvernul a început să-și slăbească restricțiile privind vânzările de alimente și a eliminat controalele privind schimbul de făină de grâu, ceea ce a amplificat în continuare numărul de furnizori de rame. Corporațiile chiar au închiriat Yatai kituri de pornire pentru vânzători, complete cu tăițe, toppinguri, boluri și bețișoare.

Spre deosebire de nenumăratele variante care există astăzi, ramenul în această perioadă era simplu. Potrivit lui Jonathan Garcia, un instructor de clasa ramen la Osakana din Brooklyn, New York, ramen în această perioadă a fost shoyu (sos de soia), preparat dintr - o combinație de carne de porc, carne de pui și niboshi (sardine uscate). Condimentele au fost amestecate în oală de supă, iar vânzătorii l-ar umple de-a lungul zilei. Aceste zile, ramenul este condimentat individual cu castron shoyu sau alte ingrediente înainte de a fi combinate cu supă.

Alimentele bogate în grăsimi și arome puternice au devenit cunoscute sub numele de "alimente de stamina", potrivit profesorului George Solt, autorul Istoria nemuritoare a lui Ramen. Ramen a fost foarte diferit de cel mai subțire supe de tăiței pe bază de alge marine din bucătăria tradițională japoneză. Okumura Ayao, un scriitor japonez de alimente și profesor de cultura alimentară japoneză tradițională la Universitatea Kobe Yamate, și-a exprimat odată șocul în încercarea lui Ramen pentru prima dată în 1953, imaginându-se că "el devine din ce în ce mai mare și mai puternic din consumul acestui preparat".

Un yatai vinde ramen în Fukuoka, prefectura Fukuoka, Japonia. Jacklee / CC-BY-3.0

Americanii au promovat, de asemenea, agresiv superioritatea nutritivă a grâului și a proteinelor animale, dotând ramenul cu o reputație nutritivă și o schimbare binevenită pentru o populație obosită de raționalizare. Și într-o economie falimentară, alergând la un ramen Yatai a fost una dintre puținele oportunități în care antreprenoriatul în afaceri mici era încă posibil. Treptat, ramenul a devenit asociat cu viața urbană, mâncat de clasa muncitoare înghesuită în jurul unui Yatai într-un oraș bombardat.

Ramen este, probabil, cea mai populară hrana japoneză de astăzi, numai în Tokyo, care conține aproximativ 5000 de magazine de rame. Dar combinația trecută a necesității economice, a grâului american și a influenței culinare chineze a forțat ramenul în mainstream și, la rândul său, a schimbat pentru totdeauna modul în care Japonia a mâncat.

Gastro Obscura acoperă cele mai minunate mâncăruri și băuturi din lume.
Înscrieți-vă pentru e-mailul nostru, livrat de două ori pe săptămână.