Pitul morții care ține istoria păsărilor fără zbor din Noua Zeelandă

Podgoriile luxuriante din Martinborough, Noua Zeelandă, se așează pe o crustă groasă de calcar. La un moment dat, în urmă cu câteva mii de ani, peisajul stâncos era acoperit în întregime de un tufiș nativ gros și avea acasă nenumărate reptile și păsări fără zbor, caroserie și îngrijire sub baldachin, cu un om în vizor. De asemenea, pădurea a ascuns carierele și jgheaburile de calcar - prezentând un risc fatal pentru kakapo sau așa de nehotărât. Mii de astfel de păsări și-au întâlnit moartea într-o singură peșteră de calcar ascunsă, cunoscută din punct de vedere tehnic ca o "capcană de capcană". Odată ce au căzut, nu a existat nici o cale de ieșire fără aripi funcționale. De-a lungul secolului trecut, entuziaștii și oamenii de știință au colectat fosilele de la peste 1000 de persoane din această peșteră, făcându-l cel mai bogat site din întreaga țară pentru fosilele aviară și reptiliene.

Din exterior, peșteră pare nevăzut, dar nimeni nu știe cât de adânc se întâmplă. Un vânător de cerbi a căzut mai întâi peste el în 1914, fără a-și imagina comorile vaste paleontologice din interior. Începând cu 1920, s-au făcut expediții regulate, cu câteva tone de pământ și oase excavate până acum. Cel mai recent, Muzeul Național al Noii Zeelande, Te Papa, a trimis curatorul vertebratelor, Alan Tennyson, în cadrul unei petreceri de săpat. Se crede că primele 1.000 de schelete abia scarpină suprafața. Ar putea exista și alte mii.

Groapa este situată în orașul Martinborough din Wairarapa. Amabilitatea Te Papa

În această ultimă sapă s-au extras atât de multe probe, încât numai aproximativ jumătate au fost sortate. Până în prezent, Tennyson a identificat șapte insulele nordice, 80 kakapo, 25 moa, 30 kiwi, 90 rațe Finsch, 11 weta și 22 adzebills. Adjebills (o pasăre înaltă, de 3 picioare, de tip dodo) și moa au fost vânate la dispariție nu după mult timp după ce primii coloniști polinezieni au sosit în secolul al XIII-lea. Racheta lui Finsch, o pasăre de apă fără zbor care a fost la un moment dat cea mai comună rață din țară, pare să fi dispărut în jurul anului 1870, din nou în legătură cu vânătoarea și mamiferele introduse de om. Și din cele cinci specii de kiwi originari din Noua Zeelandă, doi sunt pe cale de dispariție, doi vulnerabili și ultimii expuși riscului. Doar 154 de kakapo, un papagal zbuciumat, rămân, și aproximativ 300 takahē, o șină fără zbor. (Weta, un bug mare și oribil, este, de asemenea, pe cale de dispariție.)

Aceste fosile sugerează că aceste păsări în prezent dispărute, rare sau speciale au fost o dată unexceptionale, chiar comune, în regiune. Deocamdată, pe măsură ce oamenii de știință își catalogă comorile, peștera continuă să-și ascundă profunzimea. "În viitor", a declarat Tennyson, într-o declarație, "ar putea veni o tehnologie mai bună care să ne ajute să facem o săpărare mai sistematică și ne permite să știm cât de adânc este groapa".