Călătoriile lungi ale cuștii lui La Corriveau

Timp de secole, fantoma lui Marie-Josephte Corriveau a bântuit conștiința culturală din Quebec, Canada. Pentru mulți, legenda "La Corriveau" este o poveste fantomatică, a unei femei spânzurată pentru crimă, cadavrul ei apărut ca un avertisment îngrozitor. Dar povestea lui La Corriveau și gabbeta în care a fost spânzurat se bazează pe evenimente istorice reale, iar după peste un secol deplasare, cuștile reale s-au întors acasă. Drept urmare, moștenirea lui Corriveau sa schimbat în ultima vreme de la povestea populară până la tragedia istorică.

Marie-Josephte Corriveau sa născut în 1733, în ceea ce era atunci, o țară numită Noua Franță, care, la moartea ei, era controlată de britanici. "Forțele britanice erau complet neorganizate", spune Sylvie Toupin, curator la Musée de la Civilization din Quebec, care deține în prezent gigantele infamante ale lui Corriveau. "Au existat multe tensiuni pentru că era un nou guvern și oamenii nu erau mulțumiți de ceea ce se întâmpla". În cele din urmă, Corriveau ar deveni un simbol rău al acestei frustrări și dezorganizări.

La vârsta de 16 ani, ea era căsătorită cu un fermier local. El a murit în 1760, lăsându-l singur cu trei copii pentru care să aibă grijă. Cu toate acestea, Corriveau a găsit rapid un alt soț, căsătorit cu Louis Étienne Dodier, un alt fermier din parohia ei, la mai puțin de doi ani după moartea primului său soț. Dar nici nu a fost mult timp pentru lume.

Cage La Corriveau, așa cum a apărut într-un catalog al Institutului Essex din 1916. BeatrixBelibaste / Domeniul public

Dodier sa întors mort în ianuarie 1763. Căsătoria lui Corriveau și a lui Dodier a fost vorba de oraș, și nu într-un mod bun. Tatăl ei, Joseph Corriveau, a avut o serie de lupte publice cu Dodier în legătură cu proprietățile și afacerile de afaceri, iar Marie a cerut, fără succes, să-și părăsească soțul, pe motiv că era abuziv din punct de vedere fizic.

Deci, atunci când Dodier a fost găsit mort în hambarul lor, inițial crezut că a fost rezultatul loviturii în cap de către un cal, zvonurile despre oraș au transformat curând accentul anchetei la crimă. Rănile lui Dodier au fost reexaminate și determinate ca fiind cauzate de ceva mai apropiat de un furcă decât copitele de cai, iar atât Joseph, cât și Marie au fost acuzați de uciderea omului.

După o încercare inițială în fața armatei, Joseph a fost găsit vinovat de uciderea lui Dodier, iar Marie a fost găsită vinovată de a fi complice. Dar când Iosif a fost condamnat la crimă, el a spart-o, spunând instanței că, de fapt, fiica sa a comis crima și că nu a pus mâna pe ea doar pentru că a încercat să o țină de la spânzurare. Când a fost interogat despre acest șir de evenimente șocante, Marie a recunoscut că la ucis pe Dodier cu o hatchet.

Probabil stânjenit de convingerea inițială greșită și posibil influențată de întrebări proaspete despre moartea primului său soț, care au fost șoptite în prezent de localnici, autoritățile britanice responsabile de provincie aveau în acel moment un al doilea proces rapid și rapid. "A fost un proces militar, pentru că nu erau pregătiți să organizeze un proces civil", spune Toupin. "Ei și-au depășit puterile, pentru că împăratul din Anglia nu a dat aprobarea finală". Ei l-au condamnat pe Marie să nu fie doar atârnată, ci și ca trupul ei să fie afișat într-un fel de avertizare. Ea a fost spânzurată în aprilie 1763, iar corpul ei a fost plasat pe afișaj public timp de aproximativ cinci săptămâni în apropiere de Pointe Lévis.

O ilustrație a fantomelor lui La Corriveau care atacă un călător nedorit. Charles Walter Simpson / Domeniu public

"Ei au vrut să dea o publicitate populației cu această agățare în cușcă", spune Toupin. "A fost neobișnuit pentru că această tradiție nu mai exista în Franța, dar britanicii tocmai au folosit-o, așa că era un lucru nou pentru noi și pentru noi un simbol politic important. Este totuși în memoria noastră, pentru că ceea ce au făcut a fost nedrept. "Extremitatea sentinței lui Corriveau, atât șocantă, cât și crudă, și-a cimentat povestea în istoria și cultura locală.

În cele din urmă, corpul lui Corriveau, gabeta de metal și toate, au fost luate și îngropate într-un mormânt nemarcat într-o cultură Pointe-Lévis. Și de aproape 100 de ani, acolo a rămas, povestea ei luând încet dimensiuni mitice.

Fumulat de procesele sale senzationale, șocante și nu de o mică cantitate de demonizare reacționară a femeilor, povestea lui La Corriveau a evoluat, uneori câștigând flori supranaturale. Pe măsură ce legenda a crescut în următoarele decenii, numărul soților săi a crescut la șapte și au fost șoapte de vrăjitorie sau că a fost descendentă dintr-un otrăvitor faimos. Imaginea ei populară a devenit o reflecție macabră a soției ei finale, un schelet într-o cușcă agățată care pare să terorizeze locuitorii. "Oamenii au încercat să înțeleagă acest eveniment, așa că au făcut povești", spune Toupin. "La Corriveau trăiește încă printre noi, deoarece mulți oameni cunosc povestea."

Apoi, în 1851, gâtlejul în care a fost îngropată, "cușca" ei, a fost descoperită din curtea bisericii unde a fost cuprinsă. "Nu era în cimitir. Ei au hotărât să lărgească [cimitirul] și au găsit cuștii doar după noroc ", spune Toupin. Această descoperire a injectat, fără îndoială, folktales-urile cu o viață mai mare. Versiunile lui La Corriveau au început să apară în literatura canadiană, iar în curând devenise o instituție culturală. Dar cusca ei nu ar mai rămâne în Canada prea mult.

În câteva luni de când a fost săpat din pământ, gibeta a fost expusă în Montréal, Lévis și Québec City, înainte de a se termina în mâinile lui P.T. Barnum, care la expus ca o curiozitate în muzeul său din New York, în august 1851. Avea o placă simplă, care citea "Din Quebec".

Cusca expusă în 2015. Fralambert / CC BY-SA 4.0

De acolo, cusca a trecut la Muzeul Boston din Massachusetts, în jurul anului 1869. Conform datelor furnizate de Toupin, care au fost descoperite abia recent, cusca a trecut apoi la Institutul Essex din Salem, Massachusetts, în jurul anului 1899 și a fost expusă cel puțin o dată în jurul anului 1931.

Potrivit lui Dean Lahikainen, curatorului Carolyn și Peter Lynch al artei decorative americane de la Muzeul Peabody Essex, incarnarea modernă a Institutului Essex, nu este clar cât timp Institutul a avut colivia afisată, dar a rămas în colecția lor pentru că a un secol.

La începutul anilor 2010, membrii societății istorice Lévis au redescoperit-o la Muzeul Peabody Essex, după ce a fost uitată pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea. Lucrând împreună cu muzeul, cuștile lui Corriveau au fost repatriate lui Lévis pentru o expoziție specială în 2013. Potrivit lui Lahikainen, directorii și administratorii de la Muzeul Peabody Essex l-au donat apoi la Musée de la Civilization din Quebec, unde rămâne până în prezent.

Legenda lui La Corriveau este încă o poveste populară în Quebec, iar versiunile ei au fost transformate într-o serie de cărți, opere și multe altele. Dar, datorită întoarcerii gigbetului în care și-a întâlnit soarta finală, legendele și poveștile se întăresc în istoria rece. De fapt, ghinturile lui Corriveau sunt încă testate și studiate pentru a vedea dacă ar putea chiar să tragă ADN-ul din ea. După cum spune Toupin, "Acum este real, este acolo, este științific".

Corectarea 11/7/2017: A fost adăugată o linie pentru a clarifica faptul că Noua Franță nu era sub control britanic decât în ​​timpul morții lui Corriveau, dar nu când sa născut.