Din când în când, Outcault a inventat baloanele de dialog care au apărut în cea mai mare parte a fiecărei cărți de benzi desenate și a fost cea mai faimoasă creație a lui Outcault, "Yellow Kid", un ragamuffin irlandez sardonic care a trăit pe străzile din New York. din cele mai durabile insulte ale jurnalismului - așa-numitul jurnalism galben, sau ceea ce am putea numi clickbait astăzi.
Potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta, americanii nu cred în media mai mult decât am avut din 1972, când Gallup a început să se întrebe. Dar neîncrederea față de mass-media - și nu doar prezumția de părtinire - nu este cu adevărat nimic nou. Asta pentru că începând cu începutul secolului al XIX-lea, tabloidele au fost, în cea mai mare parte, un vas pentru deturnare și divertisment - ați putea lăsa afacerea serioasă pe foile mari.
Lume si Jurnal (cum ar fi echivalentele moderne, cum ar fi New York Post si Mail zilnic) au fost pentru prea-bune-pentru-a verifica povești de eroism de zi cu zi, cruciade strident, și, desigur, imagini. Multe și multe imagini. Au fost poveștile adevărate? Cine știe. A fost distractiv să citesc, totuși.
Acest personaj comic timpuriu a fost un ragamuffin irlandez cunoscut sub numele de "Copilul Galben". (Foto: Academia de Artă Comică din San Francisco, Universitatea de Stat din Ohio Billy Ireland Cartoon Library & Museum)
De zeci de ani, tabloidele au fost, de asemenea, datorită lui Outcault, pentru benzi desenate. Iar comicul lui ar fi să înceapă nebunia. intitulat Holul lui Hogan-o fată din cartierul New York City - comicul, în funcție de zi, ar putea fi amuzant, brutal, melancolic, rasist și acerbic, uneori toate într-o singură.
A apărut pentru prima oară în Adevăr, o revistă, în 1894, și apoi pe Pulitzer Lume la începutul anului viitor, și a procedat la luarea New York-ului prin furtună. Cărțile de benzi desenate ale lui Outcault au fost bogate în tabloul vieții din mahalale, populare în parte pentru că nu aveați nevoie să citiți cuvintele - populația din New York, care avea 40 de procente în străinătate - să înțeleagă ce se întâmplă. Erau vulgari, violenți și, uneori, în mod explicit xenofobi, recursul lor la ceva asemănător cel al televiziunii de realitate, în care cititorii puteau fi o audiență a bârfelei, totuși încă un strat eliminat.
"Daca lucrurile sunt atat de greu de atins cat se intampla, dey'll ucide sure'n Coney Island whiskey", explica un personaj care indica deschiderea unui nou restaurant francez.
În altul, care a arătat "Marele meci de fotbal de pe Aleea lui Casey", se întâlnesc o mulțime de copii care se bateau fără sens, cu pietre, bastoane și pumnii.
Cu toate acestea, alții erau mai docili, chiar și sentimentali, care aveau aceeași valoare ca Norman Rockwell. Luați unul publicat pe 15 decembrie 1895, care descrie copiii care se hrănesc pe stradă înainte de Crăciun; o fată este văzută purtând o carte numită "Alice in Blunderland". (Multe dintre panourile lui Outcault pot fi o vânătoare masivă de măturători de mici glume).
(Foto: Academia de Artă Comică din San Francisco, Universitatea de Stat din Ohio Billy Ireland Cartoon Library & Museum)
Indiferent de conținutul lor, benzi desenate au fost atât de populare încât până în 1896, Hearst a sunat, iar în toamna acelui an, Outcault și-a luat actul Jurnal. Era doar o singură problemă - Outcault nu avea drepturile de autor, ceea ce înseamnă că Pulitzer și al lui Lume ar putea continua să producă propriile lor versiuni rivale ale Kidului Galben. Ei au făcut asta, angajând pe George Luks - care se va stabili mai târziu ca pictor - pentru a păstra Lume versiune a Holul lui Hogan merge.
"Nu vă înșelați", Outcault a semnat câteva benzi desenate, "nici unul autentic fără această semnătură".
Lupta asupra Kidului Galben a avut loc în contextul unui scurt război ziar între Pulitzer, care mai târziu, bineînțeles, și-a lăsat moștenirea prin crearea premiilor Pulitzer și Hearst, care a fost inspirația pentru Cetateanul Kane. Pulitzer a fost jucătorul dominant în New York până în 1895, când Hearst a cumpărat Jurnal și a investit sume semnificative din averea familiei sale pentru a încerca să bată Pulitzer, care, într-un cuplu scurt, el a făcut-o. În plus față de o serie de atacuri asupra personalului lui Pulitzer, achiziția lui Hearst a "Yellow Kid" a condus vânzările de ziare, ceea ce înseamnă că, până în 1897,.
Din fericire prins pe cruce, desigur, era Outcault, a cărui creație îl făcuse să fie bogat, deoarece Copilul Galben, pentru un timp, era peste tot, de la jucării până la panouri de afișaj în cărți de potrivire. A existat, de asemenea, prima carte de benzi desenate americane, o colecție de Holul lui Hogan benzi desenate din paginile paginii New York Journal. Au fost 196 de pagini și au costat 50 de cenți (aproximativ 15 dolari astăzi). În deceniile următoare, antologiile ar deveni următorul pas logic pentru orice artist de benzi desenate de succes, dar atunci era un roman. Pe spatele cărții era o frază atunci necunoscută. A fost, a spus, o "carte de benzi desenate".
În paginile respective au fost incluse inovații care ar fi de acord cu desenele de benzi desenate americane pentru anii următori, cum ar fi baloanele de vorbire care apar lângă personaje, inclusiv dialogul. Baloanele de vorbire au fost folosite de secole, dar nu pentru dialog, deschizând calea pentru benzi desenate americane moderne.
(Foto: Academia de Artă Comică din San Francisco, Universitatea de Stat din Ohio Billy Ireland Cartoon Library & Museum)
Comics-urile lui Outcault au fost, de asemenea, printre primii care foloseau panourile pentru a arăta acțiuni. Într-un comic din 1896, de exemplu, Kidul galben fumează un trabuc gigant, care-l face imediat să rămână în pat cu boală. ("Copilul galben se luptă cu obiceiul tutunului", banda este numită.) Pe parcursul a șase panouri, Kidul galben merge de la curios cu entuziasm la aproape mort.
O altă bandă cu șase straturi din același an este mai îngrijorătoare. Intitulată "Lupta mare a copilului galben", banda prezintă Kidul galben bătând un băiat negru (la care se face referire în termeni rasiali), motivul pentru care este neclar. Cu ajutorul unei capre, copilul rupe și părul din capul băiatului, lăsându-l mort.
Comicile sunt relicve ale unei epoci care, cu popularitatea și permeabilitatea sa, a ajuns să definească sau, cel puțin, să numească. Outcault a întrerupt fâșia în 1898, aparent pierzând interesul față de caracter, după ce renunța la obținerea drepturilor sale de autor. Dar cu un an înainte, Ervin Wardman, redactor al revistei New York Press, a creat un termen care să rămână cu noi astăzi.
Ce să numim ziarele lui Hearst și Pulitzer, pirații genului, Wardman se întrebă. El a considerat "jurnalismul nou" și "jurnalismul nud", deși acești termeni nu se potriveau destul. Wardman sa stabilit în cele din urmă pe "jurnalismul galben-copil", care ulterior a devenit doar jurnalism galben. A rămas blocat.